Vineri, 28.12.2014, pentru a marca Ziua Naţională a României şi cei 96 de ani de la Marea Unire, la Şcoala Gimnazială „I.Gervescu” Săvineşti au fost organizate mai multe activităţi la care au participat elevii şcolii, cadrele didactice şi părinţi ai elevilor.
Manifestările dedicate zilei de I Decembrie au debutat la Şcoala Gimnazială Săvineşti, unde elevii, coordonaţi de prof. înv.primar Elena Ţăruş, prof.înv.primar Lăcrămioara Dimon, prof.înv.primar Andreea Andriescu, prof.Ancuţa Ştefan, prof. Relu Dumitrache, prof. Daniel Miron şi prof. Vladimir Micu, au susţinut un program artistic ce a cuprins cântece şi poezii patriotice şi au ţinut discursuri despre Marea Unire.
Special pentru acestă zi, elevii au realizat postere şi au confecţionat ecusoane şi steaguri tricolore.




Şi elevii de la Şcoala Gimnazială "I.Gervescu” Săvineşti au sărbătorit Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918. Îmbrăcaţi în costume populare, elevii de gimnaziu au ales să marcheze evenimentul printr-un moment artistic realizat de grupul vocal condus de prof. Daniel Miron, prin recitarea unor poezii patriotice şi prin prezentarea unor materiale despre evenimentele care au dus la realizarea Marii Uniri..
Cu steguleţe tricolore în mâini, confecţionate chiar de ei, şi cu feţele pline de bucurie, elevii din ciclul primar au participat cu entuziasm la întreaga activitate şi au cântat împreună cu grupul vocal „Româncuţa”, coordonat de prof.înv.primar Maria Savin.
Evenimentul de la 1 Decembrie 1918 a fost evocat şi în desenele elevilor cuprinse într-o expoziţie intitulată „La mulţi ani, România!”.
Activitatea s-a încheiat cu intonarea Imnului Naţional al României „Deşteaptă-te, române!”






În data de 28.12.2014, la Centrul de Documentare şi Informare al Şcolii Gimnaziale „I.Gervescu” Săvineşti, s-a desfăşurat activitatea „1Decembrie – Ziua Naţională a României”, activitate care face parte din Calendarul activităţilor C.D.I. al anului şcolar 2014 – 2015.
Activitatea a fost monotorizată de prof.metodist Carmen Corlăţeanu de la Casa Corpului Didactic Neamţ şi au participat elevii clasei a VII-a A de la Şcoala Gimnazială „I.Gervescu” Săvineşti, coordonaţi de prof. Oana Podaru în colaborare cu responsabil C.D.I. Rodica Blaga.

Alături de cadrele didactice şi elevii implicaţi în această activitate au fost directorul şcolii prof. Ana Vasiliu, consilierul educativ prof.înv.primar Elena Ţăruş şi prof. Vladimir Micu.
Întroducerea a fost realizată de un grup de eleve de la clasa I, coordonate de prof.înv.primar Maria Savin care au interpretat un cântec de muzică populară românească.


Elevii Raluca Mazăre şi Bogdan Romedea au prezentat un material power-point, realizat de ei, despre 1 Decembrie 1918, iar în completarea celor prezentate de ei, profesorul de istorie Vladimir Micu le-a vorbit elevilor despre Marea Unire a tuturor românilor.


Activitatea a continuat cu un concurs de cultură generală intitulat sugestiv „Dă-ţi testul de român”, iar la final elevii au prezentat un program artistic dedicat Zilei Naţionale a României, care a cuprins cântece şi poezii patriotice.